Știri Interne
Epidemie de tuse convulsivă în Europa. Infecția, foarte periculoasă pentru copiii mici și vârstnici
0
Țările europene au raportat o înmulţire considerabilă a cazurilor de tuse convulsivă în 2023 şi în primele trei luni din 2024, numărul cazurilor identificate fiind de zece ori mai mare comparativ cu fiecare dintre cei doi ani anteriori.
Cum a devenit viitorul copiilor opțional. Educația juridică, disciplina care i-ar transforma pe copiii de azi în adulții responsabili de mâine
0
Materiile opționale există pe hârtie, dar din școli lipsesc cu desăvârșire. Teoretic, ele fac parte din programa școlară, practic însă puține sunt cele care-și găsesc locul în orarul elevilor. Printre acestea se numără și Educația juridică.
Ultimele din Știri Interne
Potrivit meteorologilor, joi, temperaturile continuă să scadă în cea mai mare parte a ţării şi se înregistrează averse, mai ales în vest şi în centru, dar şi pe arii restrânse în restul regiunilor.
După discuții intense la nivelul NATO, România va „împrumuta“ un sistem antiaerian Patriot Ucrainei, stocurile Armatei Române urmând să fie refăcute prin livrările ulterioare ale producătorului american.
Mii de militari şi sute de mijloace tehnice, din şapte state, participă la exercițiul Swift Response 24 al Comandamentului Forțelor Terestre ale SUA în Europa și Africa (USAREUR-AF).
Cireșele, care an de an aduc profit frumos comercianților, au ajuns acum la prețuri acesibile. Un producător care a anunțat că le vinde la un preț bun și pentru cumpărătorul final a fost aspru criticat de alți comercianți pe motiv că strică piața.
Un tânăr român a fost găsit mort într-un container destinat hainelor uzate în Canonica d’Adda, în provincia Bergamo, relatează Prima Bergamo.
Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din Bucureşti şi Universitatea Politehnica din Bucureşti ocupă primele trei locuri în Metarankingul Naţional pe anul 2023 al instituţiilor de învăţământ superior care a fost publicat miercuri de Ministerul Educaţiei.
Persoanele cu handicap pot benefia în mod gratuit de rovinietă și de dreptul la transport interurban în baza unor solicitări adresate Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.
Medicul Mihai Craiu, unul dintre cei mai apreciați pediatri din România, constată cu îngrijorare că, la noi în țară, copiii primesc vaccinuri mai rar decât alți copii din UE, dar „beneficiază” de cantități impresionante de antibiotice, prescrise fără dovezi solide sau complet eronat.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a transmis, miercuri, o atenționare Cod galben privind scurgeri importante pe versanţi și viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale, valabilă pentru mai multe bazine hidrografice.
O treime dintre românii care citesc alocă mai mult de 5 ore săptămânal acestei activități. Ceva mai mult de un român din zece investește peste 300 de lei lunar în achiziția de cărți.
În contextul în care au apărut informaţii din ce în ce mai îngrijorătoare despre faptul că marele actor Florin Piersic se află într-o situaţie gravă din cauza unei septicemii, medicii care îl au sub observaţie au oferit explicaţii despre starea lui de sănătate.
articol publicitar
Jobul potrivit pentru tine există cu siguranţă, trebuie doar să îl găseşti şi să îl alegi.
Gunoiul produs de unii s-a transformat, în ultimele luni, în comoara altora. La nivel național au apărut tot mai multe persoane care colectează PET-uri, din diverse locuri, pentru a obține garanția de 50 de bani în schimbul lor.
Minivacanța de 1 Mai-Paște nu a fost una fericită pentru toată lumea. În cele șase zile pe care foarte mulți români le-au avut libere, polițiștii ieșeni au organizat mai multe acțiuni și au aplicat sute de amenzi.
Secția de Terapie Intensivă pentru nou-născuți de la Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Cuza Vodă” din Iași va beneficia de investiții importante, în valoare de un milion de euro.
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic este stabilă, spun medicii de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”. Actorul, care urmează un tratament în mare parte perfuzabil, merge, mănâncă și vorbește.
Cancerul este principalul motiv de deces în rândul persoanelor cu vârsta sub 65 de ani din Uniunea Europeană, arată un nou raport Eurostat. În România, bolile cardiovasculare rămân principalul inamic al populației, cu mai mult de jumătate din totalul deceselor.
Meteorologii au emis o nouă avertizare de cod galben privind instabilitatea atmosferică temporar accentuată, care este valabilă miercuri, 8 mai, de la ora 10 până la ora 23.
AstraZeneca a anunțat marți că inițiază retragerea la nivel global a vaccinului său COVID-19 din cauza unui „surplus de vaccinuri actualizate disponibile” din timpul pandemiei, relatează Reuters.
Un nou cutremur s-a produs miercuri dimineaţă în Maramureş. Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, acesta este cel de-al treilea înregistrat în această zonă în mai puţin de 24 de ore.
Miercuri, 8 mai, temperaturile vor fi mai scăzute, comparativ cu ziua anterioară, conform prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Odată cu această răcire, multe regiuni ale țării vor înregistra precipitații și manifestări de instabilitate atmosferică.
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marţi, la Washington, că România va găsi o soluţie în privinţa cedării unui sistem Patriot de apărare antiaeriană Ucrainei.
Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunțat că sistemul cardului național de sănătate urmează să fie refăcut, deoarece este învechit tehnic. Mai mult, cardul va fi disponibil inclusiv în format electronic, de pe telefon, la fel ca un card bancar.
Afecțiunile neurologice se află pe locul întâi în topul bolilor și al dizabilităților de care suferă populația la nivel mondial. Alzheimer, Parkinson și accidentul vascular cerebral au detronat pentru prima oară bolile cardiovasculare. În România, situația pacienților este una de-a dreptul dramatică
Producătorii de electrocasnice vor fi obligați să-și conceapă produsele astfel încât să fie ușor reparabile și să ofere companiilor de depanare informații și piese de schimb.
Vasul de pasageri „Tudor Vladimirescu” a avut ca oaspeţi de seamă pe Regele Ferdinand, Regina Maria, generalul Averescu, iar în 1959, pe liderii comunişti Nikita Hruşciov şi Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Una din cele mai cunoscute insule ale Greciei a devenit casă pentru mulți români. Potrivit autorităților elene, peste 300 de conaționali au proprietăți acolo.
Patronii firmei care opera depozitul cu gaz petrolier lichefiat care a explodat, anul trecut, în localitatea Crevedia din judeţul Dâmboviţa, au depus, prin avocat, plângere penală împotriva a trei comandanţi ai intervenţiei.
Un cutremur cu magnitudinea 4,1, s-a produs marţi după-amiaza, la ora 18.32, în judeţul Buzău, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
De miercuri, 8 mai, încep înscrierile pentru concursul care an de an face fericiți mii de absolvenți de facultate dornici să predea în învățământul preuniversitar. Alți zeci de mii se gândesc, după afișarea rezultatelor, dacă să încerce și în anul următor să-și atingă visul.
În urmă cu 25 de ani, pe 7 mai, Papa Ioan Paul al II-lea începea o vizită fără precedent în România, prima a unui Suveran Pontif într-o țară majoritar-ortodoxă de la Marea Schismă din 1054. După acea vizită, numeroși preoți catolici și ortodocși au militat pentru apropierea dintre cele două biserici
Cele mai citite din Știri Interne
Medici de la „Matei Balş” şi Institutul Inimii din Cluj, noi informaţii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic şi despre sursa infectării
0
În contextul în care au apărut informaţii din ce în ce mai îngrijorătoare despre faptul că marele actor Florin Piersic se află într-o situaţie gravă din cauza unei septicemii, medicii care îl au sub observaţie au oferit explicaţii despre starea lui de sănătate.
Gunoiul unora, comoara altora. Cât câștigă, zilnic, un român care adună PET-uri reciclabile din coșurile de gunoi
0
Gunoiul produs de unii s-a transformat, în ultimele luni, în comoara altora. La nivel național au apărut tot mai multe persoane care colectează PET-uri, din diverse locuri, pentru a obține garanția de 50 de bani în schimbul lor.
Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunțat că sistemul cardului național de sănătate urmează să fie refăcut, deoarece este învechit tehnic. Mai mult, cardul va fi disponibil inclusiv în format electronic, de pe telefon, la fel ca un card bancar.
Bijuteria istorică de pe Dunăre. Cea mai veche navă cu zbaturi din lume încă mai funcţionează VIDEO
0
Vasul de pasageri „Tudor Vladimirescu” a avut ca oaspeţi de seamă pe Regele Ferdinand, Regina Maria, generalul Averescu, iar în 1959, pe liderii comunişti Nikita Hruşciov şi Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Una din cele mai cunoscute insule ale Greciei a devenit casă pentru mulți români. Potrivit autorităților elene, peste 300 de conaționali au proprietăți acolo.
Gâlceavă pentru cireșe. Un producător este certat că le dă prea ieftin. „Le-ați tratat cu praf de aur și diamante?!”
0
Cireșele, care an de an aduc profit frumos comercianților, au ajuns acum la prețuri acesibile. Un producător care a anunțat că le vinde la un preț bun și pentru cumpărătorul final a fost aspru criticat de alți comercianți pe motiv că strică piața.